Ministrul Justiției relansează ofensiva împotriva lui Kovesi. Toader ia în calcul să sesizeze CCR dacă Iohannis refuză să o revoce pe șefa DNA

Ministrul Justiției relansează ofensiva împotriva lui Kovesi. Toader ia în calcul să sesizeze CCR dacă Iohannis refuză să o revoce pe șefa DNA
Publicat: 12/03/2018, 18:35

„Sunt pregătit să se sesizez CCR. (..) Hotărârea a fost luată în câteva minute, dar motivarea durează de vreo două săptămâni pentru că e dificil să motivezi contra evidenței. E dificil să feliciți pe cineva pe motivul că a încălcat de trei ori Constituția, adică trei conflicte juridice de natură constituțională, în jumătate de an, de aceeași persoană, între puterile statului, chiar dacă al treilea Curtea zis că se respinge, dar considerntele sunt ad literam ca la decizia 68 de admitere. Prin urmare, zic eu, să așteptăm motivarea secției de procurori, să așteptăm hotărârea președintelui, după care decidem. Ca astăzi, mâine să ne îndeplinim atribuțiile pe care le avem de îndeplinit și nu să ne preocupe ce vom face în situația în care. Vom vedea atunci și vom proceda în consecință”, a spus ministrul Justiției.

Întrebat ce le reproșează procurorilor din CSM, Toader a răspuns: „Nu le reproșez nimic, pentru că știți că tot românul își cunoaște atribuțiile de serviciu pe care le are și că tot românul își îndeplinește corect, loial și la timp respectivele atribuțiuni”.

Senatorul PSD, Adrian Țuțuianu, a declarat, după demararea procedurii de revocarea la Laurei Codruța Kovesi, că dacă președintele Klaus Iohannis va refuza să ia act de solicitare soluția este sesizarea Curții Constituționale.

„Este opinia mea, în calitatea de senator și de om care se pricepe puțin la lege. Dacă președintele va refuza să ia act de solicitarea de revocare făcută de ministrul Justiției, soluția este aceea a sesizării Curții Constituționale, pentru că ne-am afla în situația unui conflict constituțional între puterile statului. Soluția apelării la CCR stă în mâna președintelui Camerei Deputaților, președintelui Senatului sau președintei CSM”, a precizat Țuțuianu, la Parlament.

Senatorul PSD a adăugat că tot juridic ar fi posibil ca orice persoană interesată să se adreseze instanței de contencios-administrativ.

„De asemenea, stau și mă gândesc acum că tot juridic ar fi posibil ca orice persoană interesată să se adreseze instanței de contencios-administrativ, pentru că refuzul președintelui s-ar încadra în situația prevăzută de legea contenciosului-administrativ. Dacă Constituția îți spune că președintele decide, cum ar putea fi iscat acest conflict constituțional? Explicația foarte completă și argumentată juridic a dat-o fostul președinte al CCR, domnul profesor Vida. Este o explicație corectă, bine fundamentată juridic, și aș vrea să vă spun foarte clar că aici nu e vorba nici de o luare de poziție politică și nici de o dispută politică, aici e vorba pur și simplu de aplicarea unui text constituțional în limitele și litera Constituției”, a susținut Țuțuianu

În ceea ce privește și poziția fostului judecător al CCR, Augustin Zegrean, potrivit căreia tocmai Constituția îi dă dreptul de a decide președintelui

Tags:
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce spune Adrian Năstase despre Călin Georgescu: Ideile lui sunt asemănătoare cu cele de acum...
Imagini 'bizare' cu soția lui Călin Georgescu. Filmarea cu dansurile Cristelei s-au viralizat rapid! ⤵️
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Românii fac haz de necaz, după rezultatele din primul tur al alegerilor: „Marcele, găsește-ți diploma...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Horoscop 2025 pentru fiecare zodie. Ce nativi își vor schimba complet viețile anul viitor
Călin Georgescu spune că sucurile conțin „nanocipuri care intră în tine ca într-un laptop”
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este...
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis...
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Tinerii protestează în București și în alte orașe din țară! Ce mesaje au transmis manifestanții:...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Ce mașină a mai primit David Popovici? Printre cele mai fiabile branduri de pe piață...
Ce spune presa britanică despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor: „A...
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
România a pierdut o mare și îndrăgită actriță. Era supranumită Sufletul teatrului
Cea mai bună zi pentru cumpăra bilet de avion. Planifică-ți înțelept vacanțele
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
VIDEO Este Jador copilul preferat al mamei sale? Artistul mai are încă trei frați! "Eu...
Dorian Popa, condamnat la închisoare! Instanța a emis decizia finală
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe...
Rezoluție pentru rachete de croazieră pentru Ucraina, adoptată de NATO